• 25 martie 2020

Companiile Enel din România donează 100.000 de euro pentru a sprijini activitatea spitalului Matei Balș în lupta împotriva COVID-19

București - Enel România s-a alăturat eforturilor echipelor medicale în susținerea luptei împotriva COVID-19 și în sprijinul vindecării pacienților infectați. Astfel, Enel România, prin companiile sale de furnizare și distribuție a energiei electrice, donează 100.000 de euro pentru a sprijini activitatea Institutului Național de Boli Infecțioase - prof. Dr. Matei Balș.

Donația se va face asociației „Societatea de Boli Infecțioase și HIV/ SIDA”, care luptă umăr la umăr alături de Institutul Național de Boli Infecțioase - Prof. Dr. Matei Balș împotriva COVID-19. Suma va fi folosită pentru echipamentele medicale necesare prevenirii și controlului răspândirii virusului, precum și pentru asigurarea mijloacelor medicale necesare tratării cât mai multor persoane.

În ultimele săptămâni, Enel România a implementat o serie de măsuri menite să contribuie la reducerea răspândirii COVID-19 din grijă pentru comunitățile pe care le deservește, pentru clienți și, de asemenea, pentru angajații săi.

Prin urmare, toate activitățile care implică contactul direct cu publicul au fost suspendate, oferind clienților canale alternative de comunicare. De asemenea, Enel România a activat regimul de muncă inteligentă (tele-muncă) pe termen lung pentru toate activitățile angajaților pentru care acest regim poate fi aplicat, cu excepția activităților esențiale care nu suportă amânare, care sunt necesare pentru a garanta continuitatea serviciului și securitatea sistemului electric național.

De asemenea, compania a pregătit un plan de continuitate, pentru a asigura siguranța în furnizarea de energie electrică în zonele care ar putea fi declarate „zone roșii” de către autorități.

Enel este o companie energetică multinațională, unul dintre liderii integrați pe piețele globale de electricitate, gaze naturale și energii din surse regenerabile. Enel este una dintre cele mai mari companii de utilități din Europa după capitalizarea de piață și una dintre primele companii de electricitate de pe continent în ceea ce privește capacitatea instalată și EBITDA raportat. Grupul Enel activează în peste 30 de țări din lume, având o capacitate instalată netă de producție de energie de circa 90 GW. Enel distribuie electricitate printr-o rețea de peste 2,2 milioane de kilometri, are circa 73 de milioane de clienți casnici și companii în toată lumea, care reprezintă cea mai mare bază de clienți comparativ cu firmele europene din domeniu. Divizia de energii regenerabile Enel Green Power operează unități de producție cu o capacitate instalată de 43 GW din surse eoliene, solare, geo-termale și hidro în Europa, cele două Americi, Africa, Asia și Australia.

Enel România este unul dintre cei mai mari investitori privați în domeniul energetic, cu operațiuni în sectorul distribuției și furnizării de electricitate, dar și al producției de energie electrică din surse regenerabile, prezent pe piața din România din 2005. Enel are aproximativ 3.100 de angajați în România și oferă servicii unui număr de 3 milioane de clienți. Companiile E-Distribuție operează rețele cu o lungime totală de aproximativ 128.000 de kilometri în trei zone importante ale țării: Muntenia Sud (inclusiv București), Banat și Dobrogea, acoperind o treime din piața locală de distribuție, și dezvoltă un program de investiții pentru îmbunătățirea calității serviciilor, a siguranței și performanței rețelelor și implementarea pe plan local a standardelor de mediu ale grupului Enel. Enel Energie și Enel Energie Muntenia sunt principalii furnizori de energie din țară, iar oferta lor include atât energie electrică și gaze naturale, cât și servicii cu valoare adăugată (asistență, iluminat și altele).