• 30 iunie 2023

Să îi cunoaștem pe electricieni!

Sunt meserii în absența cărora stilul nostru de viață actual nu ar putea exista. Una dintre ele este aceea de electrician, o activitate care implică riscuri la tot pasul și cunoștințe acumulate în ani de experiență.

Cu ocazia concursului Trofeul Electricianului, a cărui fază națională se va desfășura anul acesta în iulie, la Timișoara, organizată la această ediție de către E-Distribuție, am stat de vorbă cu colegii noștri electricieni care au obținut locul I la faza internă. Sunt din Muntenia, Banat sau Dobrogea, au adunat zeci de ani de experiență în care au învățat să fie cei mai buni, iar în cuvintele lor revin constant valori ca „responsabilitate” și „seriozitate”. 

O zi de lucru nu seamănă cu cealaltă

Valentin Monea, electrician în cadrul E-Distribuție Dobrogea, unitatea operativă Înaltă Tensiune Tulcea, a obținut locul I la categoria exploatare stații electrice

Nu e ceva extraordinar să fii electrician, dar atât timp cât îți faci treaba, e bine”, spune cu modestie. Când îl întrebi cum a ales meseria, vocea îi sună ca și cum ți-ar spune o poveste de demult. „Nu aveam nici prea multe opțiuni, liceul l-am făcut în localitatea mea din județul Tulcea, era un liceu agricol, dar am fost doi ani la profilul electrotehnic, m-am nimerit acolo și, ce să zic, mi-a plăcut și-mi place în continuare.” Uneori apar diverse situații, pot fi avarii, vremea le poate face necazuri, „dar una peste alta, e bine”. Cât despre pericolul permanent la care sunt expuși, spune: „În primul rând, trebuie să avem grijă de noi și de cel de lângă noi, asta e clar. Lucrăm mereu cu atenție, respectăm regulile, folosim echipamentul din dotare și nu au fost probleme, sper să nici nu fie”.

O zi de lucru nu seamănă cu cealaltă când lucrezi pe partea de exploatare înaltă tensiune. Dacă nu apar avarii peste noapte, ei, electricienii, văd ce lucrări au în ziua respectivă, ce manevre sunt programate și pornesc pe teren. Au mereu ceva de făcut și sunt tot mai puțini specialiști. „Pentru tinerii electricieni, e și o meserie grea – toți am trecut printr-o perioadă de pregătire, nu chiar scurtă și destul de intensă. Nu poți să rămâi în instalație până nu ai o pregătire. Noi stăteam cam un an, oricum cel puțin 7-8 luni.” Dar a reușit să îi transmită pasiunea pentru domeniul electric și fiului său. „Când am încercat eu să-l atrag spre partea asta, nu prea voia să audă, dar apoi a dat la Inginerie Electrică și am fost surprins.”

Valentin Monea locuiește în Topolog, la 56 de km distanță de Tulcea. „De obicei, când nu lucrez, îmi ocupă timpul gospodăria. E o zonă frumoasă, de pădure. Și la țară mai ai și o grădină, o pasăre...” Recunoaște că în tinerețe, după liceu, a lucrat o vreme la Constanța, dar nu s-a putut obișnui cu orașul, cu locuitul într-un apartament. Însă i-ar plăcea să poată călători mai mult.

La Trofeul Electricianului, a mai participat, are și câteva premii. „Chiar la faza pe țară voi fi pentru a șaptea sau a opta oară. La etapa pe companie, am mai obținut locul I, la Deva, în rest locul II, III. Erau alți electricieni mai veterani ca mine, mai buni, dar fie au ieșit la pensie, fie au fost promovați și nu le-a mai permis funcția să participe, așa că am rămas printre cei cu vechime în concurs. Iar în 2019, în finala națională, am obținut și eu locul III.” Am stat de vorbă pentru aceste rânduri în timp ce era în concediu, ocupându-se de grădina sa de la Topolov și pregătindu-se pentru partea teoretică din competiție. 

Curentul electric nu iartă!

Iulian Niculae este deținătorul locului I la categoria electrician PRAM de la faza internă din acest an. Are 54 de ani și lucrează pentru E-Distribuție Banat, la sucursala Timișoara. Experiența sa în companie numără nu mai puțin de 35 de ani.

Meseria m-a ales pe mine”, spune amintindu-și cum, după ce a absolvit Liceul Energetic din Timișoara, a dat admitere la Medicină. Se întâmpla în 1987, concurența era mare și nu se pregătise îndeajuns. Nu a intrat la facultate, dar a primit repartiție ca electrician.

Despre PRAM – Protecție prin Relee, Automatizare și Măsură –, spune că nu implică riscuri atât de mari, dar atenția e vitală: „Mai bine măsori de trei ori decât să greșești o dată. Curentul electric nu iartă”.

Nici pentru el, zilele de lucru nu seamănă una cu alta. În această perioadă, îl etuziasmează, dar îl și preocupă finala pe țară de la Trofeul Electricianului. „Presiunea e mare acum, la faza națională, pentru că suntem organizatori.” Etapa națională a concursului se va desfășura la Timișoara, între 10 și 14 iulie, fiind organizată în acest an de E-Distribuție. Iar Iulian Niculae se pregătește în timpul liber, seara, după program, până târziu în noapte, pentru partea teoretică.

Sunt mulți ani de când participă la Trofeul Electricianului. Concursul acesta se numără printre satisfacțiile pe care i le-a adus până acum meseria. Este, de altfel, câștigătorul ultimelor două ediții, la care a obținut locul I. Evenimentul e plăcut și pentru că, în timp, s-a creat o relație cu ceilalți doi membri din echipă, cu care se bucură de fiecare dată să lucreze, dar și pentru că e o șansă de socializare, de regăsire cu colegii din alte companii de distribuție.

Crede că în profesia sa este nevoie de pasiune, să fii ordonat și atent, căci pericolele nu lipsesc. Are și colegi tineri, însă nu mulți. Sunt doi ingineri, care îi însoțesc pe teren, și despre care speră să rămână alături de ei. În rest, vede în job o provocare continuă: apar mereu sisteme noi, înveți în permanență. Cum ziceam, Iulian Niculae crede că în meseria aceasta e nevoie de pasiune.

În timpul liber, se retrage în locuința sa de lângă Timișoara, îl relaxează grădinăritul și drumețiile. Îi place să călătorească. Însă zilele acestea timpul său liber înseamnă mai ales să se pregătească pentru Trofeul Electricianului.

Tinerii nu mai sunt atrași de meseria de electrician

Dumitru Neagu are 59 de ani și este electrician specialist în cadrul E-Distribuție Dobrogea. În competiția internă, s-a clasat pe primul loc la categoria defectoscopie linii electrice subterane MT-JT.

Când am dat examen la liceu, la Fetești, am ales profilul de electrician”, spune azi. S-a născut în comuna Miloșești, din Ialomița, iar domeniul energiei electrice l-a atras încă din copilărie. Azi trăiește în Slobozia, iar experiența sa profesională numără 40 de ani.

Pentru E-Distribuție, lucrez din 2014, pe partea de defectoscopie. Deservim două județe – Ialomița și Călărași, o arie destul de întinsă, și avem zi de zi de lucru.” Cu riscurile, s-a împăcat întotdeauna. „Cunoscând bine domeniul, știi să te protejezi, nu am avut teamă. Sunt conștient că pericole există și îmi iau mereu măsurile de siguranță necesare.

Crede că, pentru a fi un bun electrician, ai nevoie mai ales de cunoștințe. „În domeniul electric în general și pe segmentul pe care activezi în special. Cunoștințele trebuie aprofundate și actualizate mereu, mai apar și aspecte noi, și oricum noțiunile se mai uită, se mai confundă dacă nu sunt reluate.” Iar Trofeul Electricianului îi place și pentru că îl ajută să-și reîmprospăteze constant cunoștințele pe defectoscopie.

Este mulțumit de ceea ce face, însă și-ar dori să aibă mai mulți colegi tineri, electricieni. „Mâine, poimâine, ne apropiem de vârsta pensionării și nu avem cui să lăsăm noțiunile pe care le cunoaștem, ce am învățat de-a lungul timpului. Tinerii nu mai sunt atrași de meserie din diverse motive, au alte preocupări, alte joburi, și nu mai sunt nici școlile profesionale, liceele de profil care erau pe vremea mea. E o problemă care s-ar putea resimți serios peste câțiva ani.

Când nu lucrează, se întoarce la Miloșești, se ocupă de grădină și timpul trece. Zilele acestea, ca și colegii săi, se pregătește pentru Trofeul Electricianului, aproape că a pierdut numărul participărilor. „Cred că e a opta, a noua oară când particip. Am avut și rezultate, cel mai bun a fost un loc II pe țară la individual, iar cu echipa am luat de două ori locul I la faza națională. Tot ce-mi lipsește din palmares e un loc unu la individual pe țară”, râde. 

Să fii serios!

Daniel Scrioșteanu (47 de ani) lucrează ca electrician la Centrul Teritorial de Verificări Mari Consumatori din cadrul E-Distribuție Muntenia. În mai, s-a clasat pe locul I la categoria măsurarea energiei electrice, de la faza pe companie din concurs.

Interesul pentru meseria de electrician a venit în cazul său din familie, de la tatăl său, care a lucrat de asemenea în domeniu.Mi-a plăcut ce făcea. Am avut și un liceu energetic nu chiar departe de casă. Eu sunt din București, dar am făcut liceul la Buftea, era cel mai apropiat. M-am angajat imediat după aceea și am parcurs toate etapele, mă refer la partea de măsură”, rememorează. A început cu contoare monofazate, a plecat în armată, s-a întors la contoare trifazate directe, a avansat. „Când treci prin toate etapele e mai ușor, dacă vrei să înveți, pentru că nu sari de la una la alta. Iar dacă știi să îți asumi riscurile și să te ferești, nu ai probleme. Important este să respecți normele stricte de protecția muncii. Râdem, glumim, dar un sfert de oră cât ești în instalație trebuie să fii serios.” 

Spune că s-au schimat multe de când a început să lucreze până azi. „Pe atunci nu aveam aparatură, altfel se lucra prin anii ‘90. Treptat, ne-am dezvoltat. Și, odată cu venirea Enel, am primit dotări performante.

Satisfacțiile le găsește chiar în concursurile la care participă. „Altminteri, îți alegi o meserie și o practici”, spune. La verificări mari consumatori, au și colegi tineri. „Eu le zic că trebuie să treacă prin toate etapele, cum am făcut și noi. E o meserie vastă și altfel e greu. Unii zic: ești electrician, voi sunteți fiecare cu bucățica lui. Nu e chiar așa. Și să fie serioși, să vrea să învețe.

Timpul liber și-l dedică familiei, soției și copilului, elev în clasa a XI-a. Uneori ies la plimbări cu bicicleta în parc. Sau se ocupă de mica grădină a casei lor din București. „Nimic complicat, mai mult un hobby.

La Trofeul Electricianului, a participat încă dinainte de 2005. „Apoi, o perioadă lungă nu am mai participat, până în 2014, când a fost organizat de E-Distribuție la Tulcea. De atunci am mers în fiecare an, am mai avut locul I pe companie și la alte ediții, iar pe țară am luat locurile II și III individual, chiar și locul I cu echipa. Cred că am obținut în fiecare an câte un premiu, individual sau cu echipa.” Ce îl motivează? „Și premiul, și revederea cu alți colegi, iar la un moment dat devine o ambiție. Dar e nevoie să te pregătești și în timpul liber, mai ales pe partea de teorie. Acum nu mai e cum era odată, azi dacă nu înveți nu faci nimic.

Curentul electric nu se vede

Iulică Cojocaru este electrician la E-Distribuție Muntenia, la Unitatea Operativă MT/JT Nord din Floreasca, și în competiția internă s-a clasat primul la categoria exploatare rețele de distribuție.

Are 59 de ani și își aduce aminte: „Cum era pe vremuri, într-un anunț am găsit că la Liceul Nr. 4 Energetic din București se pot înscrie elevi pentru meseria de electrician. M-am înscris și eu, am dat un concurs, am intrat la școală, iar după ce am terminat școala m-am angajat, era în 1982”. 

Și pot să zic că sunt un electrician care a trecut prin toate furcile caudine ale electricității – m-am ocupat de linii electrice subterane, apoi de posturi și puncte de alimentare, după aceea am trecut la serviciul de intervenții rapide... La fiecare am lucrat câte 10 ani. De când a venit Enel, lucrez în sistem de electrician operativ. Dar am învățat cam tot ce se putea pe partea de MT, JT, exploatare, rețele electrice”, spune după mai bine de patru decenii de experiență profesională.

La Trofeul Electricianului, a participat din curiozitate. „Să văd ce se întâmplă și acolo.” Crede că responsabilitatea se accentuează odată cu vârsta. „Înaintând în vârstă parcă suntem mai responsabili decât când suntem tineri. În tinerețe, avem mai mult curaj. Apoi ne dăm seama că cel mai important e să rămânem întregi și să ne întoarcem cu bine acasă, la familie, căci suntem responsabili și în fața lor. În cazul nostru, obiectul muncii este ceva invizibil și tot timpul l-am considerat nu dușmanul nostru, dar ca fiind cel care ne așteaptă să facem o greșeală.

De fiecare dată, a pus înainte de toate siguranța: „Am evaluat mereu riscurile și abia după aceea am trecut la partea de execuție. Curentul electric nu se vede și trebuie tot timpul să ne gândim la lucrul acesta. Oriunde intervenim, verificarea lipsei sau prezenței tensiunii e o regulă fundamentală”. Este întotdeauna conștient că o electrocutare poate fi fatală, și iată de ce nu poate spune că o zi obișnuită de lucru e „normalitate”, însă zilele arată așa cum își dorește.

Pregătirea profesională, atenția și responsabilitatea sunt elemente-cheie dacă vrei să fii un bun electrician. Îi plac conceptele de Buddy Partner și Stop Work, promovate în companie. „Orice intervenție e ca o misiune care te poate costa viața”, spune fără să uite grija permanentă față de colegul de echipă.

Nu o dată a participat la acțiuni din afara E-Distribuție Muntenia. Când au fost intervenții deosebite, a mers la Tulcea, la Timișoara, la Urziceni... „Sunt unul dintre cei care nu au ratat niciuna dintre acțiunile acestea speciale, cauzate mai ales de condițiile meteo. Iar acolo ne-am dat mereu concursul și ne-am depășit limitele, căci vremea nu era prietenoasă cu noi.

Se numără printre premianții din ultimii zece ani la Trofeul Electricianului și e mândru de fiecare participare. „Mi-am dat seama că și la o vârstă mai înaintată se poate face performanță. Iar colegii mei mai tineri au un exemplu că e posibil, dacă există responsabilitate.”

Cu echipa, a obținut locul I la faza națională, în 2018. „Sper să avem noroc și anul acesta, că așa este în viață, trebuie să ne gândim că mai există și ceva divin care ne ajută. Dar și să fim atenți și să încercăm zi de zi să evoluăm, nu să involuăm.” Să se pregătească pentru concurs îl revigorează și spune că toți participanții sunt câștigători.

În timpul liber, se dedică familiei și agriculturii. „Locuim la curte, lângă București, la Săftica, și sunt pasionat de agricultură. Am o grădină, un mic solariu în care fac tot felul de experimente, o livadă de pomi.” L-am găsit făcând planurile pentru ca plantele sale să nu aibă de suferit cât timp va lipsi de acasă, în săptămâna de pregătire pentru proba practică de la Trofeul Electricianului.

Trebuie să fii ca boxerul, mereu în gardă

Florin-Iulian Zgura are 42 de ani și lucrează la Direcția de Operațiuni și Mentenanță din E-Distribuție Dobrogea. Este un botoșănean stabilit la Constanța. În acest an, când categoria dispecer rețea de distribuție s-a regăsit pentru prima dată în faza internă de la Trofeul Electricianului, a obținut locul I. Categoria nu se regăsește însă în faza națională.

Încă din copilărie, a fost fascinat de tot ce ținea de electricitate. Meseria mi-am ales-o de mic copil. Mai întâi am testat-o pe acasă, fără școală, apoi am făcut Facultatea de Electrotehnică la Iași. Am lucrat 10 ani pentru o altă companie și din 2015 sunt la E-Distribuție Dobrogea. M-a interesat de mic de ce se aprinde becul sau cum de funcționează o pompă dacă o bagi în priză...

Este tatăl unei fetițe de 3 ani și al unui băiat de 13 ani, pe care încearcă să îl atragă spre aceeași carieră. „L-am luat de câteva ori la serviciu să vadă ce fac, e și el fascinat de ce se întâmplă, dar cred că mai puțin decât eram eu la vârsta lui (râde). Copiii au acces la mai multe informații azi, au alte atracții, dar îi place și lui zona asta. Însă pentru mine a fost o alegere foarte bună.

Și-a practicat mereu meseria cu drag și cu simț de răspundere, iar după încheierea studiilor a continuat să participe la cursuri de pregătire, a mers la târguri de profil în Germania, la Ulm și la München, în Cehia, la Praga. „M-a interesat constant perfecționarea, sunt autorizat III A, IV B.

Să fii dispecer implică riscuri fizice mai puține, însă presiunea e mare. „Pentru colegii electricieni cu care lucrăm, care sunt ochii, urechile și mâinile noastre, sunt riscuri foarte mari. De aceea, când începem manevre, mai întâi vorbim cu ei, ni-i apropiem, vedem în ce stare sunt. Dacă se întâmplă ceva, noi nu pățim nimic fizic, însă ei – da.” Are mereu în minte această responsabilitate și pune întotdeauna accent pe latura umană a jobului – să îl asculți pe cel care desfășoară activitatea în teren, să te asiguri că nu este obosit și că va fi în siguranță.

Programul dispecerilor presupune cicluri de ture. „Fiecare zi e deosebită și trebuie să fii ca boxerul, mereu în gardă, fiindcă nicio avarie nu seamănă cu alta, iar noi trebuie să fim tot timpul pregătiți pentru orice provocare.”

Spre deosebire de alte ramuri din companie, sunt și colegi tineri printre dispeceri. „Unii sunt foarte buni, cu toate că încă nu au experiența practicii. Trei sau patru au venit chiar de pe băncile școlii, dar sunt isteți și se adaptează repede.” Sfaturile pe care le are pentru ei sunt: „Să fie calculați, să gândească de două ori și să acționeze o dată, ca un croitor, să treacă bine prin filtrul minții ceea ce fac. Spre deosebire de alte profesii unde, dacă ai greșit o hârtie, ai rupt-o și ai scris alta, aici nu prea mai poți să faci nimic dacă greșești”.

Și în cazul său, timpul liber este pentru familie și presupune ieșiri în parcuri cu fetița sa, jucării și trotinete; nu ezită nici să gătească sau să dea o mână de ajutor la treburile casnice. Iar concediile sunt pentru călătorii.

Să participe la Trofeul Electricianului a fost în primul rând o provocare. „Am mers să-mi demonstrez mie și colegilor mei că, dacă vrei, poți. Cu un pic de studiu, pentru că nu e chiar ușor să iei din timpul liber pentru citit, pentru pregătire. Însă dacă vrei, poți! Le zic tot timpul asta băieților mai tineri. Dar înseamnă și studiu.” Ceea ce e bine, adaugă, pentru că în orice meserie lucrurile intră la un moment dat într-un fel de automatism, care poate deveni periculos.

V-am prezentat doar o parte dintre colegii noștri electricieni care s-au calificat în etapa națională a concursului Trofeul Electricianului, ce urmează să aibă loc în iulie, la Timișoara, organizată în acest an de către companiile E-Distribuție. Le urăm succes tuturor participanților din E-Distribuție, dar și din celelalte companii, și le dorim să se bucure din plin de acest eveniment cu o îndelungată tradiție, în care se întâlnesc cei mai buni dintre electricieni.