Programele noastre de conformitate

Respectăm obligațiile de separare a identității companiilor de distribuție față de companiile de furnizare din Grupul PPC.

Ne conformăm prevederilor Regulamentului privind monitorizarea de către Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a programelor de conformitate stabilite de operatorii de distribuţie a energiei electrice, aprobat prin Ordinul ANRE nr. 97/2021.

Astfel, respectăm obligația de a nu crea confuzie în desfășurarea activităţii de distribuție a energiei electrice, inclusiv în ceea ce privește comunicarea și publicitatea, cu privire la identitatea separată faţă de operatorul economic care realizează serviciul de furnizare a energiei electrice din cadrul operatorului economic integrat pe verticală, fiecare dintre societățile Rețele Electrice Muntenia, Rețele Electrice Banat și Rețele Electrice Dobrogea făcând parte din Grupul PPC (denumite anterior E-Distribuție Muntenia S.A., E-Distribuție Banat S.A. și E-Distribuție Dobrogea S.A., parte din Grupul Enel).

Vezi mai jos programele de conformitate prin care ne asigurăm că ne îndeplinim obligațiile legale, garantând excluderea practicilor discriminatorii și realizarea obiectivului de independenţă, conform prevederilor legale.

Agentul de conformitate