Cum măsurăm consumul de energie electrică și ce servicii îți oferim?

Descoperă mai jos detalii despre ce este și cum funcționează un contor, când citim contorul, schimbarea periodică a acestuia, precum și informații despre tarifele pentru serviciile de măsurare a energiei electrice.

1. Ce este un contor?

Contorul este un aparat care măsoară cantitatea de energie electrică tranzitată (extrasă din sau livrată în rețea), asociat unui loc de consum sau producere. Împreună cu transformatoarele de măsurare, cu elementele intermediare care alcătuiesc circuitele de măsurare și cu elementele de securizare formează un grup de măsurare a energiei electrice.

În funcție de modelul constructiv și principiul de funcționare, contoarele pot fi de inducție sau electronice. Primele sunt cele cu discuri și afișaj mecanic, care măsoară un singur tip de energie electrică. Cele electronice sunt de dată mai recentă, au afișaj electronic și permit inregistrarea mai multor indexuri sau mărimi electrice, pentru cei care au tarif diferențiat pe zone orare și pentru cei care nu au. Un tip modern de contor electronic este contorul inteligent (smart meter).

 

2. Ce este un contor inteligent?

Contorul inteligent reprezintă viitorul! Inteligența sa constă în tehnologia prin care poate comunica securizat datele colectate direct către noi, fără să fie nevoie de citiri ale indexului la domiciliu, cu beneficiul unui mai bun control al consumului. Datele comunicate sunt consumul de energie electrică, curba de sarcină și alte valori ale parametrilor energiei electrice, prin sistemul de comunicații PLC (power-line communication), cu ajutorul unui concentrator de date conectat la postul de transformare, care le transmite apoi la sistemul central.

O parte dintre clienții noștri au deja instalate aceste contoare, ceilalți voi beneficia de ele în viitor, conform planurilor de instalare aprobate de către ANRE. Află mai multe despre contoarele inteligente.

 

3. Când se efectuează citirea contorului?

În calitate de operator de rețea, efectuăm citiri de regularizare la 6 luni pentru clienții rezidențiali și lunar pentru clienții business, prin reprezentanți sau prin sistemul de telecitire (pentru contoarele inteligente).

De asemenea, îți putem citi contorul în urma unor reclamații (doar în unele situații) și la cerere (vezi tarif mai jos).

 

4. Cum afli care sunt datele tale de consum - curba de sarcină și istoricul citirilor?

E foarte simplu, te loghezi în contul tău și accesezi serviciul online „Date de consum”. Acest serviciu are două subcategorii – curba de sarcină și istoricul citirilor.

Curba de sarcină este accesibilă doar clienților care au un contor electronic cu funcționalitatea de a înregistra consumuri orare și integrat într-un sistem de telecitire. Acest serviciu online oferă date despre consumul tău de energie, distribuit în timp – vei găsi în contul tău un tabel cu aceste informații. Poți astfel să observi mai bine când și cât consumi, și să iei decizii pentru un consum responsabil, mai aproape de cum ți-ai propus.

Istoricul citirilor (istoricul consumului în baza citirilor) poate fi vizualizat sub forma unui tabel cu indexurile citite salvate în sistemul nostru.

 

5. Când are loc verificarea funcționării grupului de măsură?

În primul rând, facem verificări periodice (inclusiv citiri) conform deciziei interne a companiilor noastre, în funcție de puterea aprobată în avizul tehnic de racordare:

  • Cel puțin la 1 an, pentru clienții cu putere aprobată peste 1MW (fără cei pe joasă tensiune - JT)
  • Cel puțin la 3 ani, pentru utilizatorii cu putere aprobată între 100 kW și 1 MW, pentru cei peste 1MW la JT și pentru cei sub 100 kW la medie tensiune
  • Cel puțin la 4 ani, pentru utilizatorii cu putere aprobată între 30 kW și 100 kW, racordați la JT

Putem face o verificare a contorului suspectat de înregistrare eronată, în urma unei reclamații primite din partea ta (direct sau prin furnizorul tău de electricitate). Precizează seria de contor, tipul defecțiunii, precum și un număr de telefon de contact.

Printre defecțiunile posibile sunt lipsa afișajului, înregistrarea unui consum exagerat sau blocarea contorului. Când venim să verificăm contorul, poți cere verificarea lui la un laborator metrologic atestat de către Biroul Român de Metrologie Legală, situație în care îți înlocuim contorul, iar ulterior îți transmitem rezultatul verificării prin intermediul furnizorului.

Putem face o verificare în urma unei suspiciuni de consum fraudulos – oricine poate contribui la oprirea fraudei prin platforma Stop fraudă. Dacă sunt intervenții neautorizate la instalația de alimentare, vom descrie ce am constatat într-o notă de informare. Conform Deciziei ANRE nr. 39851/26.06.2014, locurile de consum suspectate de consum fraudulos rămân alimentate cu energie electrică până la pronunțarea instanțelor de judecată.

Mai facem verificări și cu alte ocazii: când apar defecțiuni ale sistemului de telecitire la contoarele care au această funcție, când colegii care fac citiri pe teren observă că aparatul e defect/nesigilat/afectat de o intervenție neautorizată, la marii consumatori business care necesită verificări înainte de punerea în funcțiune sau în urma neconformităților observate la analiza parametrilor de consum.

Oricând am constatat o defecțiune a contorului, recalculăm consumul tău de energie pe durata nefuncționării, în conformitate cu prevederile Ordinului ANRE nr. 121/2015.

 

6. Când se efectuează schimbarea periodică a contorului electric?

Schimbarea periodică a contorului se efectuează la 10 ani, gratuit, conform reglementărilor în vigoare (Lista oficială a mijloacelor de măsurare supuse obligatoriu controlului metrologic al statului L.O. - 2001 din 27.08.2001)

 

7. În ce condiții se poate efectua desigilarea sau resigilarea contorului electric?

E posibil să treci prin renovări care implică lucrări (schimbarea panoului de siguranțe, înlocuirea cablurilor din instalația ta interioară etc.) pentru care ai nevoie de intervenții la panoul electric. Dacă așa stau lucrurile, trebuie să ne trimiți o solicitare de desigilare/resigilare a contorului, direct nouă sau prin intermediul furnizorului tău de energie electrică, și să achiți tariful aferent (vezi mai jos).

 

8. Când se poate efectua reamplasarea contorului?

Contorul se poate muta la solicitarea ta, ceea ce înseamnă că începi un nou proces de racordare. Mutarea contorului implică modificarea instalației electrice și de aceea trebuie să faci o solicitare pentru emiterea unui nou ATR – bifează pe cerere „modificarea elementelor de natură tehnică fără depășirea puterii aprobate”, apoi vei plăti taxa de emitere, vei face contractul de racordare și vei urma etapele procesului de racordare. Vezi aici modelul cererii pentru ATR.

 

9. Care sunt tarifele pentru serviciile de măsurare a energiei electrice? Dar pentru alte servicii?

Tarifele pentru citirea contorului în diverse situații, deconectări/reconectări de la rețeaua electrică, montări/demontări și verificări ale contoarelor și alte servicii se regăsesc în documentul pdf corespunzător fiecărei companii în parte, pe care îl poți consulta mai jos.

Banat

Tarifele altor servicii practicate de Rețele Electrice Banat

Dobrogea

Tarifele altor servicii practicate de Rețele Electrice Dobrogea

Muntenia

Tarifele altor servicii practicate de Rețele Electrice Muntenia

În afară de tarifele pentru aceste servicii, există și cele stabilite de ANRE pentru serviciul de distribuție a energiei electrice. Despre cele legate de racordare, ți-am povestit în secțiunea dedicată.

Tarifele reglementate pentru serviciul de distribuție, stabilite de ANRE pentru Rețele Electrice Banat, valabile de la 1 iulie 2019 apar pe a doua coloană. Tariful aplicat, care apare pe factura ta, este calculat în funcție de unde se află punctul de delimitare (dacă acesta e la MT se adună și tariful de la IT, dacă e la JT, se adună și cel de la MT și cel de la IT – pentru că energia ajunge la tine folosind rețelele din amonte).

Nivel de tensiune

Tarif reglementat (lei/MWh) fără TVA

Tarif aplicat (lei/MWh) fără TVA

IT (înaltă tensiune)

19,43

19,43

MT (medie tensiune)

58,37

77,80

JT (joasă tensiune)

166,56

244,35

Banat

Tarifele specifice pentru serviciul de distribuție a energiei electrice practicate de Rețele Electrice Banat

Tarifele reglementate pentru serviciul de distribuție, stabilite de ANRE pentru Rețele Electrice Dobrogea, valabile de la 1 Ianuarie 2024 apar pe a doua coloană. Tariful aplicat, care apare pe factura ta, este calculat în funcție de unde se află punctul de delimitare (dacă acesta e la MT se adună și tariful de la IT, dacă e la JT, se adună și cel de la MT și cel de la IT – pentru că energia ajunge la tine folosind rețelele din amonte).

Nivel de tensiune

Tarif reglementat (lei/MWh) fără TVA

Tarif aplicat (lei/MWh) fără TVA

IT (înaltă tensiune)

28,38

28,38

MT (medie tensiune)

69,40

97,78

JT (joasă tensiune)

197,46

295,24

Dobrogea

Tarifele specifice pentru serviciul de distribuție a energiei electrice practicate de Rețele Electrice Dobrogea

Tarifele reglementate pentru serviciul de distribuție, stabilite de ANRE pentru Rețele Electrice Muntenia, valabile de la 1 Ianuarie 2024 apar pe a doua coloană. Tariful aplicat, care apare pe factura ta, este calculat în funcție de unde se află punctul de delimitare (dacă acesta e la MT se adună și tariful de la IT, dacă e la JT, se adună și cel de la MT și cel de la IT – pentru că energia ajunge la tine folosind rețelele din amonte).

 

Nivel de tensiune

Tarif reglementat (lei/MWh) fără TVA

Tarif aplicat (lei/MWh) fără TVA

IT (înaltă tensiune)

14,83

14,83

MT (medie tensiune)

56,77

71,60

JT (joasă tensiune)

168,26

239,86

Muntenia

Tarifele specifice pentru serviciul de distribuție a energiei electrice practicate de Rețele Electrice Muntenia