• 18 September 2017

Avarii Banat 18 sept 2017 ora 20:00

Timișoara - E-Distribuție Banat a reluat alimentarea cu electricitate a circa 75% din clienții pentru care furnizarea a fost afectată de furtună și are ca obiectiv reluarea alimentării cu electricitate, până la ora 24:00 a zilei de luni 18 septembrie, pentru peste 80% din clienți afectați.

Ca urmare a eforturilor echipeor E-Distribuție Banat și ale contractorilor din cursul zilei de ieri, în timpul nopții și în cursul zilei de astăzi, a fost reluată alimentarea cu electricitate pentru un număr estimat de circa 165.000 de clienți, astăzi la ora 20:00.

Vor continua să lucreze în timpul nopții 19 de echipe ale E-Distribuție Banat și ale firmelor contractoare. Acestea au ca prioritate intervenția la avariile înregistrate pe liniile de înaltă și medie tensiune, care alimentează un număr mare de clienți, cu accent pe remedierea stâlpilor de beton rupți și a celor de metal îndoiți, în special în județul Timiș, dar și în Caraș Severin, Hunedoara și Arad.

Reamintim că un număr de 26 de echipe de intervenție ale E-Distribuție Muntenia și E-Distribuție Dobrogea au fost trimise pentru a sprijini eforturile de reluare a alimentării cu electricitate în zonele afectate de furtună, aflate în aria de activitate a E-Distribuție Banat. Operatorul de distribuție lucrează în continuare conform procedurilor situației de urgență, nivel 2.

Cooperăm cu autoritățile care au atribuții în situații de urgență și care au sprijinit intervenția echipelor E-Distributie Banat, de exemplu prin deblocarea drumurilor.

Este de menționat că în regiune s-au produs condiții meteo neașteptate, excepționale, care au afectat funcționarea rețelelor de electricitate, ca urmare a vântului puternic, care a atins peste 90 km/h și în unele cazuri, peste 100 km/h.