• 26 January 2019

Comunicat de presă - situație E-Distribuție Muntenia 26 ianuarie ora 10

Comunicat de presă - situație E-Distribuție Muntenia 26 ianuarie ora 10

București, 26 ianuarie 2019 – De la prima oră a dimineţii, un număr de 25 echipe de intervenţii ale EDistribuție Muntenia şi contractorilor societății sunt în teren și lucrează pentru restabilirea în cel mai scurt timp posibil a alimentării cu energie electrică a consumatorilor din zonele afectate de condiţiile meteo deosebite (cod galben, cod portocaliu de vreme rea cu depuneri masive de polei şi cu vânt puternic).

Printre cauzele care au dus la producerea incidentelor, pe fondul condiţiilor meteo deosebite – ploaie îngheţată, vânt puternic și depunere de chiciură - s-au identificat izolatori sparţi şi conductori rupți. Vântul puternic a dus și la formarea fenomenului de galopaj a reţelelor electrice aeriene. Păstrăm un contact permanent cu autorităţile locale care sprijină intervenţia echipelor E-Distribuție. La nivelul E-Distribuție Muntenia, începând cu ora 10:00, a fost declarată stare de urgenţă, conform procedurilor interne. În data de 26 ianuarie, la ora 10:00, situaţia se prezenta astfel: - în judeţul Ilfov sunt nealimentate 2 linii electrice aeriene de medie tensiune total, 12 linii de medie tensiune parţial, fiind înregistrate avarii în localitățile Afumaţi, Cernica, Găneasa, 1 Decembrie, Bragadiru, Berceni, Cliceni, Copăceni, Cornertu, Domneşti, Dragomireşti Vale, Jilava, Vidra, Buftea, Baloteşti, Dascalu, Moara Vlasiei, Grădiştea, Perichioaia, Mogoşoaia, Snagov. - în judeţul Giurgiu sunt nealimentate 3 linii electrice aeriene de medie tensiune total, 18 linii de medie tensiune parţial, fiind înregistrate avarii în Daia, Frăţeşti, Gaujani, Stăneşti, Bolintin Deal, Bolintin Vale, Buşsani, Floreşti, Stoeneşti, Găiseni, Joiţa, Ogrezeni, Ulmi, Adunaţii Copăceni, Ghimpaţi, Greaca, Izvoarele Petru Rareş, Letca Nouă, Mihai Bravu, Schitu, Toporu. Recomandăm clienților afectați să folosească, pentru a semnala deranjamente cu precădere numerele de tip TelVerde (apelabile gratuit din rețelele naționale) - 0800 070 888. Accesul echipelor la instalații este îngreunat de depunerile masive de polei care determină deplasarea cu viteze reduse.