• 18 ianuarie 2018

Avarii Dobrogea 18 ianuarie 2018 ora 20:00

Constanța – Echipele E-Distribuție Dobrogea și ale contractorilor continuă să intervină pentru reluarea alimentării cu electricitate în zonele din județele Constanța și Tulcea afectate de condițiile meteo severe, caracterizate de vânt care a atins la rafală peste 130 de kilometri pe oră.

La nivelul societății a fost declarată starea de urgență de nivel 2 pentru județele Constanța și Tulcea, iar numărul de echipe de intervenție a fost suplimentat, inclusiv cu personal din alte județe aflate în aria responsabilitate de responsabilitate a societăților E-Distribuție, respectiv Ilfov, Giurgiu, Călărași și Ialomița.

La ora 20 se află pe teren un număr de 79 de echipe ale E-Distribuție și ale contractorilor, care acționează în condiții de vizibilitate redusă, determinată de viscol și de precipitațiile mixte care afectează zone extinse. De asemenea, intervențiile sunt îngreunate de fenomenul de galopaj al conductoarelor electrice, generat de vântul puternic.

Lucrările pentru reluarea alimentării cu electricitate vor continua, în măsura în care se pot asigura condiții de siguranță, fiind prevăzute intervenții pe linii care alimentează peste 90 de localități din județul Constanța și peste 50 de localități din județul Tulcea.

În judeţele Călăraşi şi Ialomița, toate localităţile sunt realimentate şi se intervine punctual pentru remedierea deranjamentelor individuale şi colective înregistrate.

Recomandăm clienților afectați să folosească, pentru a semnala deranjamente, și numerele de tip TelVerde (apelabile gratuit din rețelele naționale) - 0800 070 555, 0800 070 555 și 0800 070 888.

Mulțumim autorităţilor locale, cu care păstrăm un contact permanent, pentru sprijinul acordat intervenţiei echipelor E-Distribuție.