Cine suntem

O privire de ansamblu asupra companiilor noastre de distribuție a energiei electrice – acționăm agil și mizăm pe digitalizare.

E-Distribuție Banat, E-Distribuție Dobrogea și E-Distribuție Muntenia sunt companiile din cadrul Grupului Enel în România, care au ca activitate distribuția energiei electrice. La nivel global, Grupul Enel activează în 35 de țări și conduce transformarea în sectorul energiei. Linia de business de distribuție este lider mondial (printre operatorii privați) după numărul de clienți deserviți.

Pe piața locală, începând cu 2005, grupul este unul dintre cei mai mari investitori privați în domeniul energetic, cu operațiuni în sectorul distribuției și furnizării de electricitate, al producției de energie electrică din surse regenerabile și al soluțiilor digitale inovatoare din domeniul energiei. Cele trei societăți de distribuție aderă la filozofia Open Power a grupului și la stiluri de lucru inovatoare, precum metodologia agile. Prioritatea noastră este digitalizarea, așa încât să avem rețele inteligente (smart grid) reziliente – care redevin funcționale într-un timp cât mai scurt. Află mai multe despre obiectivele noastre.

Anual, companiile noastre distribuie în jur de 15 TWh de energie electrică prin peste 133.000 km de rețea – linii electrice subterane și aeriene, de înaltă, medie și joasă tensiune. Nu doar gestionăm rețeaua electrică, dar o și modernizăm. Află aici mai multe despre rețeaua noastră și cum investim în modernizarea ei.

E-Distribuție Banat e operator de rețea în județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș.

E-Distribuție Dobrogea e operator de rețea în județele Călărași, Constanța, Ialomița și Tulcea.

E-Distribuție Muntenia e operator de rețea în București, Giurgiu și Ilfov.

Serviciile pe care le oferim sunt:

  • racordare la rețea, adică branșarea clienților la rețeaua de distribuție a energiei electrice
  • distribuție de electricitate pentru clienții racordați la rețea, în funcție de anumite caracteristici (de exemplu, putere și tensiune)
  • măsurare, care se referă la instalarea și mentenanța contoarelor, monitorizarea și raportarea de măsurători electrice

Avem aproximativ două milioane nouă sute de mii de clienți – număr de POD-uri, adică locuri de consum sau producere conectate la rețeaua noastră – pot fi gospodării, clienți business, dezvoltatori, producători. Având un număr atât de mare de clienți, avem și o responsabilitate foarte mare. Pentru ei, avem grijă să oferim servicii de calitate. Cum facem acest lucru? Prin sistemul de management integrat pe care l-am adoptat intern, care ne ajută să fim performanți și să ne certificăm această performanță – avem certificări ale managementului calității, managementului mediului, managementului sănătății și securității ocupaționale și ale managementului energiei. De asemenea, în fiecare an evaluăm, printr-o cercetare independentă, satisfacția clienților – facem tot posibilul să fie cât mai mulțumiți de serviciile noastre.