• 06 august 2019

Viitorii electricieni învață de la tutorii noștri

Râsete, glume, energie, gălăgie! Cine a cotropit biroul nostru? Iată cine: viitorii electricieni, elevii de clasa a IX-a de la Colegiul Tehnic Energetic din București, unde susținem clasa duală „Viitor electrician”.

Este vorba de un program pe care E-Distribuție Muntenia l-a inițiat în 2018, în parteneriat cu Colegiul Tehnic Energetic din București. La lansare au fost atunci prezenți ministrul Energiei și alți reprezentanți din industria energetică, tocmai pentru că formarea tinerilor în meserii esențiale este importantă la nivel de sistem, de țară. La finalul celor trei ani de școală, absolvenții obțin calificarea de „electrician exploatare centrale, stații și rețele electrice” și pot deja lucra în domeniu. În 2019, am extins programul și în județul Hunedoara, unde E-Distribuție Banat susține o clasă duală la Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” din Deva.

Clasa duală e o formă de pregătire care durează trei ani, în care numărul orelor de practică crește de la un an la altul – în primul an, practica are o pondere de 20%, în al treilea atinge  70%. Susținerea din partea companiei înseamnă dublarea bursei de la stat și finanțarea altor nevoi ale elevilor – echipamente, masă, deplasare etc. Dar partea care îi implică pe colegii noștri cel mai mult e practica – ore de mentorat pe parcursul anului școlar și o perioadă intensă de exerciții și prezentări în timpul vacanței de vară. Da, le-am scurtat puțin vacanța, dar sperăm că a meritat și că ne-au iertat!

Cât poți să înveți în trei săptămâni?

Programul de practică al celor 28 de elevi curajoși a fost conturat de echipa de proiect, formată din Laura Burcuș și Camelia Dumitru, din departamentul de resurse umane al companiei, și Raluca Cocuz, Sustenabilitate, împreună cu specialiștii din departamentele tehnice care au acceptat să se implice în program. Bineînțeles că doamna dirigintă Carmen Anghel nu i-a lăsat pe elevi de capul lor și i-a însoțit la unele activități. De asemenea, am avut și sprijinul partenerilor care au adus traininguri și perspective diferite, cum ar fi Universitatea Alternativă și Young Engineers.

Ucenicii au vizitat stația de antrenament („poligonul”) din Chitila și alte puncte din zone apropiate (Obor, Snagov), chiar și sediul central, unde au avut activități deloc tehnice – s-au gândit cum ar putea să-i ia un interviu unui electrician și au făcut multe exerciții de dezvoltare personală și lucru în echipă. Ca antrenament tehnic, au primit, înainte de orice, instructajul pentru siguranță, pentru că siguranța e super super importantă în compania noastră. Au încercat chiar simulatorul VR (realitate virtuală) pe care îl folosim pentru a reda cât mai realist situațiile de risc, o ocazie excelentă de învățare. Au discutat schema unei stații electrice, au observat și practicat diverse tipuri de manevre pe care le fac echipele de intervenție și s-au familiarizat cu tot felul de echipamente – de exemplu, au avut ocazia să analizeze un transformator MT/JT demontat, ca să înțeleagă din ce e compus și cum funcționează.

Cine sunt tutorii care îi antrenează pe ucenici

Eu văd în acest proiect o oportunitate de predare de ștafetă, în condițiile în care electricienii tineri sunt o mare raritate în ultimii ani. Prin felul în care am gândit programul de practică, am urmărit să le menținem „scânteia” curiozității aprinsă. Pentru că, în afară de cunoștințele tehnice, cred că un bun electrician trebuie să aibă curiozitate, rigoare și autodisciplină. Faptul că este o meserie care implică risc le stimulează pe toate trei, astfel încât mulți devin foarte buni.

Virgil Octavian Roșca, inginer, Unitatea Operativă Înaltă Tensiune, E-Distribuție Muntenia

Virgil Octavian Roșca este unul dintre inginerii care s-au ocupat de alegerea activităților care să-i stimuleze pe viitorii electricieni. Este, de asemenea, implicat în pregătirea echipelor de electricieni care reprezintă cele trei companii E-Distribuție la cea mai renumită competiție de profil din România, „Trofeul Electricianului”. Pentru el e o mare satisfacție să fie în echipă cu cei mai buni electricieni din companie și să construiască împreună strategii prin care să câștige concursul, trecând cu bine prin probele practice complexe de la faza națională. Fără echipe care lucrează bine împreună, cum am fi câștigat în ultimii doi ani (2018 și 2019) chiar marele premiu, Trofeul Electricianului la categoria distribuția energiei electrice? De la primul an de clasă duală până la Trofeu e cale lungă, dar ambiția de a ajunge acolo e primul pas!

Alți colegi care au pus la cale sau au coordonat activități au fost Vincenzo Di Luozzo, Jean Anastasiu (tutor), Gheorghe Eduard Constantin, Costin Alexandru Gheorghe, Emil Iancu, Giovanni Iavarone, Aurel Ilie, Ștefan Mircea Iliescu, Ionuț Isopescu, Lucian Lupulescu, Cristian Lilian Miu, Dan Miu, Mihai Pârvu, Răzvan Pislaru, Vlad Plaiasu, Carmeno Savu, Mihai Stancu, Bogdan Teleaga (tutor), Octavian Mihai Vangu. Le mulțumim lor și celor pe care poate am uitat să-i menționăm.

Povestea lui Lucian Lupulescu, un tânăr inginer devenit mentor

Lucian i-a cunoscut prima dată pe elevi anul trecut, când au făcut o vizită la poligonul Chitila înainte de începerea anului școlar. A fost luat pe nepregătite – „Hai, Luciane, prezintă tu!”, dar nu a fost o problemă să prezinte instalațiile, pentru că le cunoaște foarte bine.

Vara aceasta a revenit cu ei în același loc, dar de data asta elevii erau deja avizați. La majoritatea întrebărilor pe care i le puneau, își răspundeau până la urmă singuri. Le-a explicat lucrurile mai complicate, le-a prezentat instalațiile mai în detaliu și le-a făcut o prezentare despre echipamentele pe care le folosim în companie. Exercițiile practice au fost două: măsurători de prize de pământ și manevre pe o celulă de medie tensiune – în afara oricărui pericol, pentru că instalațiile sunt deconectate de la energia electrică, sunt acolo doar pentru antrenament. E un loc folosit pentru instruirea noilor angajați, a celor curenți și a terților – contractorilor, care lucrează pe rețelele noastre.

Lucian a fost impresionat de interacțiunea cu ei și crede că unii dintre ei ar putea continua formarea, ca să devină maiștri sau chiar să meargă mai departe să devină ingineri. Altfel, speră că în viitor va lucra cu ei ca electricieni. Dacă așa vor sta lucrurile, la angajare va fi mai întâi o perioadă de acomodare, prin care trece orice coleg nou – are mai întâi rol de observator, însoțește echipele pe teren și învață. Următorul pas e să devină executant de manevre, caz în care merge la intervenții cu un șef de echipă, apoi poate să devină șef de echipă. Lucian a acceptat rolul de tutor tocmai pentru că e conștient de nevoia de oameni tineri care să se alăture electricienilor experimentați.

Ce mai trebuie să aibă un electrician bun în afară de cunoștințe tehnice? Părerea tânărului inginer e că două sunt lucrurile esențiale: etica și siguranța. În afară de școală, multe se învață și la locul de muncă. E foarte important să ai principii etice solide, iar Lucian insistă pe „cultura safety”. Nu e suficient ca electricianul să repare ceva sau să schimbe un contor, trebuie să facă asta folosind echipamentele și procedurile de siguranță corespunzătoare – și atrăgând colegilor atenția să facă la fel (cască, mănuși etc). Impunerea acestei culturi nu a fost lucru ușor, e greu să schimbi obiceiurile oamenilor, dar lucrurile au evoluat treptat. Siguranța la care ne referim nu e doar a angajaților, ci și a clienților. Electricienii învață să delimiteze spațiul de lucrări ca să afecteze cât mai puțin pietonii sau să se sesizeze dacă observă cabluri rupte, de exemplu, când apar astfel de avarii în urma furtunilor, ninsorilor sau a altor fenomene meteo extreme.

Evoluția modului de lucru în cazul avariilor. Un echipament foarte important atunci când apar avarii din cauza vremii sau din alte motive, pe care Lucian l-a prezentat elevilor, este separatorul telecomandat. E unul dintre motivele pentru care companiile noastre de distribuție au cei mai buni indicatori de performanță SAIDI – timpul mediu al întreruperilor pe țară, cu scoruri întotdeauna sub media națională în ultimii ani. Le-a explicat rolul acestui echipament în „lichidarea incidentelor” pe medie tensiune. Înainte trebuia să meargă cineva să acționeze separatorul, acum acest lucru se poate face de la distanță, cu un click. Efectul e că izolezi zona afectată de defect și poți reda tensiune în instalație, așa încât clienții să nu resimtă aproape deloc consecințele avariei, urmând ca ulterior să rezolvi, fără presiunea timpului. Acest lucru e posibil și se întâmplă frecvent în București, unde rețeaua electrică e buclată și permite aceste schimbări ale traseului de alimentare.

Voi mai participa la întâlniri cu elevii și anii viitori. Ce mă interesează pe mine e să-i fac curioși puțin despre domeniu și să le arăt lucrurile frumoase. Meseria de electrician e foarte frumoasă, pentru că ești liber – ești într-o mașină care se deplasează tot timpul, rezolvi probleme variate și asta îți aduce satisfacție.

Lucian Lupulescu, șef secție Unitatea Operativă MTJT Nord, E-Distribuție Muntenia

Pasiunea pentru rezolvarea de probleme. Lucian are 30 de ani și lucrează la E-Distribuție Muntenia de 7. S-a angajat aici după ce a absolvit Facultatea de Energetică de la Politehnică, în primul an de master. S-a format aici și de-a lungul timpului a schimbat funcțiile, e deja la a patra poziție.

Primul lui job a fost în departamentul Verificări, unde calcula cantitățile de energie care trebuie recuperate în urma pierderilor (sustrageri de energie, contoare defecte și alte cauze). Inițial a ieșit pe teren cu colegii, apoi a devenit șef de echipă – schimba contoare și făcea note de constatare când observa nereguli, iar alteori avea muncă de birou și făcea recalculări pentru recuperarea energiei.

A trecut apoi în departamentul Rețea, ca inginer la o unitate din Ilfov, unde a coordonat timp de aproape 3 ani electricieni și maiștri care se ocupau tot cu partea de măsură – instalare și citiri de contoare și așa mai departe. Mai târziu, i s-a oferit o funcție de conducere la Buftea ca șef de centru. Un centru are în grijă o porțiune de rețea clar delimitată. El coordona activitățile legate de o rețea care cuprindea în jur de 700 de posturi de transformare, care ajungea în comuna Buftea, în Corbeanca, Snagov, Mogoșoaia și altele învecinate, deservind în jur de 70.000 de clienți. O zonă frumoasă, care i-a plăcut, mai ales primăvara, când era totul verde în jur și mergea să facă verificarea și recepția unei instalații noi. Avea 26-27 ani. Cum a reușit să fie luat în serios? A mizat pe colaborare – nu e tipul care dă ordine, mereu găsește o metodă de a lucra bine cu oamenii din subordinea lui, care erau pe atunci 30.

Să lucrezi bine cu echipa e esențial în situațiile de urgență. Surprinzător sau nu, sunt situațiile care i-au plăcut cel mai mult, pentru că atunci a învățat cel mai mult. După ce problemele erau rezolvate, calcula câte deranjamente a avut și în cât timp au fost rezolvate, ca să poată optimiza în viitor, apoi le discuta cu oamenii lui. E foarte importantă strategia pe care o alegi pentru intervenții – de exemplu, știe că cel mai mult timp se pierde pe drum până la locul în care a apărut avaria, așa că îi grupa pe colegi în cele mai eficiente moduri. Sunt perioade stresante, mai ales atunci când sunt multe gospodării afectate – nu au alimentare cu energie electrică pentru o anumită perioadă. Pentru realimentarea lor trebuie să lucrezi cât mai bine. „Eu așa văd lucrurile: dacă e o provocare, cu siguranță o să înveți din ea. Dacă nu ai provocări, nu ai din ce să înveți.”

A trecut apoi la un alt centru, de data asta în București Nord. Datele problemei sunt diferite aici –are în responsabilitate o rețea care alimentează peste 200.000 de clienți.. Rețeaua e și ea diferită – dacă în zona Buftea erau linii aeriene, aici majoritatea sunt subterane. Responsabilitatea e mai mare și apare un volum mare de instalații noi, de ansambluri care se racordează la rețea și au o nevoie crescută de energie – clădiri de birouri, proiecte rezidențiale. În situația ideală, dacă ar ști care sunt planurile de dezvoltare în zonă, ar ști ce putere trebuie să fie disponibilă în viitor. Dar e imposibil.

Apare, de exemplu, problema clienților care au cumpărat apartamente în blocuri noi, unde dezvoltatorii nu au finalizat procesul de racordare, ci au rămas pe „organizare de șantier”, folosind contoare pasante pentru locatari. E o situație de risc, pentru că pot apărea incendii, iar când echipele constată această situație necorespunzătoare sunt obligate să deconecteze clienții.

Ce forme ia pasiunea pentru domeniu. Dacă în copilărie primea o jucărie și a doua zi o desfăcea să vadă cum funcționează și avea o colecție de ceasuri pe care le-a demontat fără să le mai poată repara, în liceu a participat la olimpiada de electronică. Iar acum, când e inginer deja de 7 ani, am putea crede că în timpul liber nu se mai gândește la cabluri, transformatoare și alte minuni. Dar nu. Când l-am întrebat cum i s-a părut călătoria pe care a făcut-o recent în Thailanda, Cambodgia și Vietnam, a răspuns: „Din punct de vedere energetic?” Se pare că și în concediu face poze echipamentelor pe care le vede, pentru că nu poate să nu le observe, i se întâmplă în orice călătorie, e defect profesional. În Thailanda a văzut transformatoare aeriene foarte aproape de clădiri de birouri, o situație riscantă și inestetică. I se pare că acolo rețeaua nu a evoluat odată cu dezvoltarea urbană, pe când la noi așa s-a întâmplat. Chiar dacă e un proces incremental, rețeaua electrică de care se ocupă companiile E-Distribuție se modernizează constant.

Alegerile noastre – o inspirație pentru ceilalți? Fie că suntem deja ingineri, fie că suntem boboci la clasa duală, o carieră în industria energetică s-ar putea să ne aducă bucurii. Mult succes celor care se pregătesc să intre într-o comunitate de oameni pasionați, care văd în fiecare zi efectul muncii lor!

Mihaela Alexandra Enache, fostă elevă a Colegiului Tehnic Energetic din București
Vezi videoclipul